Pozitivarea lui Cioran

1

Dintre cei ce se arunca in cautare, o parte ajung la concluzia ca nu au gasit, ca nu vor gasi, ca nu se poate gasi, ca nu e nimic de gasit sau ca insasi cautarea e lipsita de sens, manifestare sau rod al unui viciu de gindire sau existential. Ii voi numi "negativii".

Prin concluzia lor, "negativii" par a da cistig de cauza masei celor care nici macar nu au incercat, care nu cauta - din revelatie nihilista, presentiment, timiditate, slabiciune sau indolenta. In orice caz glasul lor, facind eventual ecoul sau chiar scoala infringerii, poate deranja filonul "pozitivilor., acelor care inca mai cauta, sau chiar considera ca au gasit.

Nimeni nu are nevoie, aflat pe buza unei prapastii desfiintatoare, suspendat desupra haului propriilor incertitudini, sa i se strige de undeva : "Vei cadea !" sau "Drumul e infundat !". Alpinistii inclestati in batalia cu piscurile cunoasterii nu au de ce jubila atunci cind colegi de ai lor isi exteriorizeaza dezolarea (pereti de netrecut, sau virfuri finite - destinatii surogat pentru o sete ramasa fundamental neostoita).

De aceea, modul in care ginditorii "pozitivi" reactioneaza la pledoariile profund negative, sta sub semnul unei tragice tensiuni. Chiar pentru cel constient de verosimilitatea concluziei absolut negative (zadarnicie), care lupta cu ea in continuu, afirmarea nihilista poate fi o agresiune, o ranire, o piedica. Putini au taria de a accepta ca posibilitate legitima infringerea absoluta, fara a opta totusi pentru ea ! Ceilalti simt nevoia (in mod firesc) sa se apere de tipatul nihilist, sa il pareze cumva. O fac direct (contrazicind, replicind, explicind) sau mai subtil.

Dar deabia cind apararea de "nihilism" imbraca forme subtile, ea risca sa degenereze (ipocrizie, fals intelectual). Una dintre formele degenerate ale apararii de concluzia negativa este incercarea de a-i nega existenta. Explicatii savante forteaza "pozitivitatea" ascunsa, de plan secund, a pledoariilor negative. Folosind ambiguitatea discursului, relativitatea interpretarii si potentialul speculativ al aparatului intelectual, filozofii si criticii la care ma refer, aparindu-si optiunea pozitiva (careia ii devin si soldati) "descopera" ca tipatul de zadarnicie, ascunde esente constructive...

Aflam astfel ca in ciuda aparentelor si a propriilor declaratii, autorul "credea totusi in x"; "iubea totusi y" ; "respecta totusi valoarea z ", ba chiar ca iubea cu atit mai mult cu cit declara ca nu mai iubeste, repecta mai profund cind declara ca nu mai respecta, credea mai adinc declarind ca nu crede...

Aflam ca disperarea e o forma subtila de speranta, dezamagirea o premiza fina a optimismului, greata o temperatura aparte a implicarii. Nu paradoxurile ma deranjeaza in aceste "interpretari" (sint un bun consumator de paradoxuri) ci impresia ca ele sint speculative, ca au ca mobil eludarea discursului negativ, imbalsamarea lui pina la disparitia aromei suparatoare. O cenzura rafinata.

In acest cadru privesc cu ingrijorare evaluarea critica a lui Emil Cioran.Dintru inceput precizez ca il percep pe Emil Cioran ca simtitor si interpret al desertaciunii. Desavirsite. Fara sperante. Fara transfigurari. Fara paleative.

Am ajuns la aceasta concluzie in rezonanta pe care mi-o produce scrisul sau, pe care l-am intilnit ca o confirmare a zbaterilor mele. Ma pot insela.

2

Observ deja ca ginditori dintr-o alta familie, se dedau la a-i interpreta (traduce, explica, comenta) viziunea. Cu tot respectul pe care il port acestor intelecuali rafinati, dar pozitivi, constructivi, lucrativi, respectosi, apollinici, am indoieli privind posibilitatea lor de a rezona cu o traire contrara, dionissiaca, rebela, sfidatoare, negativa. Traducerea lor pastreaza valoarea dar inverseaza semnul !

Am dubii privind pertinenta unor analize exterioare, inteligente dar strict speculative, despre o stare pe care criticii respectivi nu o traiesc: dezolarea abisala. Mai mult, am neplacuta impresie a unei mistificari (probabil neinentionate ) produsa din aparare instinctiva contra concluziei absolut negative (vezi observatiile de mai sus). Ele ne pot conduce la un Cioran pseodo-pesimist, poate mai putin incomod, dar probabil fals.

Se pune desigur intrebarea daca revelatiile despre dimensiunile pozitive ale lui Cioran nu sint adevarate. In definitiv gestul sau de a continua sa scrie ridica semne mari de intrebare privind naufragiul cautarii lui, din care -in mod normal- ar fi esuat in tacere.

Ca Cioran nu era rece si cinic, ci cald si in cautare de tandrete si solidaritate, e plauzibil. Era cladit om. Ca nu era nihilist de profesie, ci un cautator incordat de sens, silit la deceptie de propria luciditate e foarte probabil. Era cladit filozof. Ca in spatele aparentei lui desprinderi de Romania, avea radacini si doruri adinci, e iarasi foarte posibil. Era cladit roman.

Dar a-l presupune pe Cioran consimtind la conditia umana, ajuns la un fel de voluptate a neputintei, gustind rafinamentul aforismelor sale negative, multumit de estetica confruntarii cu zadarnicia, extragindu-si placere din pictarea naufragiului general, asteptindu-se ca negatiile sale sa fie trepte ale unei scari paradoxale spre sens, inseamna, poate, a-i escamota interventia si a-l acuza de parsivitate.

In ce ma priveste, daca s-ar dovedi ca Cioran a ascuns un moralist extrem de rafinat, ca a transfigurat razvratirea in estetica, as fi deceptionat. Ar insemna printre altele ca m-am amagit crezind ca-l citesc. Nu simt nevoia indulcirii pastilelor "negative". Nu-mi trebuie "pozitivul" ascuns pe care chipurile l-ar ascunde. Nu am nici voluptatea lor. Dar mi se pare firesc sa existe. Departe de a ma deranja, am nevoie ca unii cautatori esuati, mai ales cei mai profunzi, sa-mi descrie aventura unei infringeri spre care probabil, ma indrept...

Declaratiile de neputinta, tipetele de disperare, spaima de zadarnicie - sint o parte a culturii. Au un rol si un public. Exista pericolul ca "ginditorii pozitivi", in apararea elanului lor constructiv,...sa le excomunice, cu gingasie !

3

Cioran a reusit sa convietuiasca cu paradoxul in semenea masura, incit ii pune si pe cei ce ar dori sa-l comenteze in situatie paradoxala. E cel mai autentic cind tace, dar ai nevoie sa-l asculti pentru a sti ce tace cind tace...

Sensul pe care il extragi din fraza care te incinta, enunta zadarnicia incintarii tale...

A-l admira e de cumva nepotrivit pentru cel ce il intelege. A-l iubi e mai rezonabil, dar e probabil semnul simpatiei fata de propria-ti sfisiere.

Intelectualii romani, impresionati de statura si recunoasterea sa,sint in si mai mare dificultate Incearca sa-l adjudece pentru cultura romana, incluziune placuta -care aduce cu ea ideile mai putin placute ale celui inclus. Cei ce nu-l inteleg sau nu sint de acord cu conluzia lui coroziva, sint in manifesta dificultate.

Nici macar la vestea ca s-a stins, nu a fost usor sa reactionezi. Suna fals sa spui ca e pacat ca a murit. Suna fals chiar sa declari ca a murit.

Cind de fapt, el a terminat de murit...

E rindul viermilor si al scocioritorilor constructivi.

Sa nu-l lase in pace.

Ioan Rosca

18 iulie 1995