Tratat de superficialitate
Prevenire : Multe din consideratiile
de mai jos trebuie luate ca impresii incerte. Variatiile intre oameni sau
situatii sint prea mari pentru a risca categorisiri generale . Fenomenele
descrise imi par totusi raspindite semnificatif si simptomatice.
Titlul produce probabil
teama de a da peste o expunere stufoasa... Dimpotriva, prin recurs la metoda
tratatul va fi ... superficial. Motivul este probabil cel ce impinge intodeauna
catre simplism : criza de timp... a celui ce exprima si a celui ce citeste.
De peste doi ani, de cind
incerc sa deslusesc intelesuri din experienta mea "canadiana",
problema superficialitatii se insinueaza obsedant, in cele mai variate contexte
si forme. Am ajuns chiar la concluzia ca ea are un rol important in explicarea
dificultatilor de adaptare a imigrantilor de genul meu.
Am trecut prin faze contradictorii: de la condamnarea superflului ca aneantizant pina la aceptarea lui ca fatalitate si chiar la intelegerea lui ca relaxare (umor). Dar pentru inceput, sa precizez termenii acestor observatii.
Atunci cind ne propunem sa gasim o solutie la o problema, putem sa
ne distribuim eforturile intre cautarea optimului si reactia in sine, in moduri
foarte variate.
La o extrema, putem
reactiona cit mai rapid, folosind ca polarizare (orientare) instinctul,
experienta sau chiar inspiratia.
La cealalta, putem medita
cit mai complet, folosi rationamente, testa, estima previziuni.
Care dintre strategii este
mai eficace ? E evident ca raspunsul e variabil, ca poate fi altul pentru
cazuri diferite. A nega rolul analizei meticuloase ar insemna sa nu recunosti
marile succese pe care aceasta atitudine le-a facut posibile. A postula
obligatia de a o adopta intodeauna, inseamna insa a escamota experienta umana,
a nu recunoaste ca deseori, energia risipita pentru cautarea optimului nu se
justifica, ca te antreneaza in sterilitate.
Nu dispunem de retete
universal aplicabile pentru dozarea acestui raport: repede - profund. Anumite
situatii au privilegiul de a oferi formule bine definite. In altele insa,
ambiguitatea acestei decizii e de neeliminat, ea ne reclama ori o decizie
rapida instinctiva, ori o analiza suplimentara pentru a hotari. De unde,
evident se naste o noua iteratie intr-o "spirala vicioasa". Important
ramine poate sa ne pastram luciditatea (si umorul).
Cele de mai sus s-au referit
la cunoasterea in vederea actiunii (cunoasterea-mijloc). S-ar parea ca,
referindu-ne la cunosterea-scop, la dorinta de a sti, de a intelege simetria
intre tratarea artificiala si adinca, s-ar rupe in favoarea profunzimii.
Etaloanele culturii consemneaza aceasta preferinta.
Realitatea spiritului este
insa mai nuantata si monopolul solutiei "in adincime" e contrazis de
gama variata a spatiilor de cunoastere pe care oamenii si le construiesc. Unii
dezvolta in profunzime, detaliaza, lupta cu ambiguul, diseca si verifica,
clarifica si cizeleaza peisajul interior. Altii insa, se intind in suprafata,
inglobeaza ambiguul, cladesc cu vag, cladesc peisaje bogate cu picaturile unor
concepte difuze. Cine poate decide asupra "justetei" acestor optiuni
? Mai curind pare fertil a te inarma cu capacitatea de a gusta aceste armonii
diferite, de a auzi melodiile distincte ce provin din aceste universuri.
Lucrurile se petrec ca si
cum s-ar supune unei legi a volumului constant, dezvoltarea in adincime fiind
normal insotita de o reducere ca suprafata. Si vice-versa.
Se considera ca solutia din
aceasta "conservare" ar fi o mai buna "ierarhizare" (abstractizare),
care ar permite ca operind cu concepte de rang superior, sa putem combina
numarul redus cu suprafetele mari. In fapt, nu putem verifica daca
abstractizarea, reducind la simbol, nu saraceste volumul dupa linii mai
subtile, transversale, nu rarefiaza in densitate, raminind sub imperiul
conservarii.
Toate acestea sint dificile
si statistice, caci in mod evident unii au posibilitati globale deosebite,
putind sa se intinda si in suprafata, si in adincime, si in densitate. Si
invers.
Am redat acest model
(discutabil) numai pentru a-l putea folosi ca reper pentru consideratiile ce
urmeaza, mult mai practice. Sint citeva intrebari pe care le formulez :
Care este directia in care
este impinsa personalitatea omului contemporan Cu ce efecte ?
Care este pe problema
superficialitatii, specificul spatiilor de tipul Romaniei dinainte de 1989?
Care sint dificultatile de sincronizare la intrarea unui caracter
"adinc" intr-o moda "superficiala" ? Care sint
perspectivele sale ?
Pentru a putea ajunge in
pozitia in care a ajuns, Omul a trebuit sa exploreze intens in directia
profunzimii. Numai cunosterea exacta i-a permis solutii atit de eficace. S-ar
parea ca acest beneficiu e suficient pentru a transa contra superficialitatii.
In fapt lucrurile se petrec
mai curind pe dos, aparent paradoxal. Aparent, deoarece problema se pune nu la
Om, ci la oameni. Putini sint aceeia ce cauta solutii si se formeaza intru
scormonire. Majoritatea le folosesc.
Evolutia tehnologicâ
adinceste acest clivaj intre utilizatorii si producatorii de solutii. Forta
multiplicativa ce asigura consumul pe scara larga a unei inovatii, reduce
nevoia de masa cercetinda. Oamenii dispun de instrumente tot mai
"inteligibile" sau chiar "inteligente" care le permit sa
obtina ce vor, dînd ordine a caror decodare nu le e necesarä.
Dar chiar in tabara celor ce
produc noul, situatia s-a schimbat.
Problemele sint tot mai
complexe, facind apel la :
- modele tot mai abstracte,
tot mai eterate;
- lucru in echipe mari, la
module a caror inteles in ansamblul care le inglobeaza e tot mai dificil de
perceput (daca mai exista un inteles separabil);
- tehnici de proiectare
automatizate, etc.
Astfel e posibil ca insasi
cercetarea sa nu mai presupuna cunoasterea in adincime a obiectelor a caror
manipulare exterioara fac obiectul ei.
Toate acestea au facut
posibila o scadere manifesta a tendintei pentru profunzime cu final pragmatic
in socioetatea apuseana actuala. Cit despre profunzimea cu final filosofic,
atrofierea ei e de asemenea naturala.
Pe de o parte, datorita
evolutiei catre relativitate generalizata a sistemului de valori.
Pe de alta parte, ca reactie
la o istorie indelungata de daruiri si eforturi aparent (?) nerasplatite a
demersurilor filozofice.
Si in primul rind (probabil)
datorita dependentei naturale intre interesul pragmatic pentru cunoastere si
cel abstract. E plauzibil ca setea de a "sti pur si simplu" a venit
ca o descarcare a unei potentialitati acumulate de oameni ce se formasera intru
a "sti ca sa". Slabirea exercitiului intrebarii pragmatice, poate
explica slabirea dexteritatilor de intrebare pura.
Voi adauga la aceasta si un
alt factor, pina acum neluat in consideratie : timpul, sau mai bine zis ritmul.
Exacerbarea concurentei in conditiile contemporane, a determinat o febrilitate
a producerii noului. A sta prea mult in cautarea perfectiunii, inseamna a te
condamna la sinucidere pe piata. TREBUIE SA FACI REPEDE (absolut) si cit mai
bine (relativ). Cercetatorii-producatori sint obligati sa se supuna acestui
ritm, sa opereze pe o magma fluida, in continuu regim tranzitoriu.
Nu mai este timp pentru
intelegerea profunda a unui model, sau obiect, sau principiu, pentru ca intre
timp el e "adus la zi" sau inlocuit pur si simplu. In goana dupa
deschiderea pietelor, producatorii se sinchisesc putin de stabilitatea
conceptuala (evolutie).
Universitatile nu mai sint
de loc focarul de inspiratie al acestor schimbari, ci sint reduse desori la
pozitia penibila de explicator teoretic retroactiv. Totul in acelasi ritm indracit,
pentru a nu risca indepartarea totala de "frontul tehnologic". De
unde gestatia "accelerata" a cursurilor, adevarate incropiri, vesnic
in faza impresiilor superficiale.
Ramase la remorca cercetarii
si a realitatii, universitatile isi definesc metabolisme artificiale. Razboiul
"publicatiilor" se defasoara in aceeasi nota de inflatie
necontrolata. Scopul multora fiind de a se justifica, publicarea este fortata,
iar literatura rezultata este mult mai vasta decit necesar, facind problematica
orientarea.
Scrierile rezultate din
aceasta isterie poarta amprenta grabei in care au fost elaborate. Sint sarite
etape de rationament sau trepte de explicatie astfel incit discursul e aleator
si informator doar in sens general (adaugare de impresii si idei), nu in sens
arhitectural (construire intelegere la cititor). In fapt explicatia e inlocuita
cu aluzia.
Aceasta literatura isi
formeaza cititorii. Si astfel se inchide o bucla de reactie pozitiva (in sens
cibernetic doar) care accentueaza suplimentar atrofierea spiritului de
profunzime. Devine importanta arta de a extrage ceea ce e util din aceste
"cocteiluri informationale", de a "citi in diagonala", de a
"intelege in mare". Cei cu reflexe de meticulozitate sint inoperanti
in acest cadru, prea lenti in "lectura", prea greoi in decizie.
Cum reactioneaza
"apusenii" la aceasta situatie ? Cei ce au integrat regula jocului se
descurca si nu reclama nimic. Doar uneori acuza ameteala in fata vidului ce se
casca la o accidentala dezvelire a pojghitei ce-i protejeaza de profunzimi.
Crizele acestea pot lua forme cronice (alienare sau stress) sau provoca
accidente in izbucniri punctuale. In general insa, se poate trai in
"miscare", daca ti-ai format reflexele de rigoare. Se dezvolta chioar
o senzualitate a ritmului, o estetica a sa.
"Conservatorii",
ramasi ancorati la metabolisme mai putin dinamice, sclavi ai stabilitatii si
linistii, nu pot renunta la senzualitatea formelor adincite, la bucuria
contemplarii lente. Ei sint eliminati din competitie, marginalizati, evoluind
spre revolta, reactionarism sau nostalgie. O data retrasi din fuviul
"progresului" isi pot gusta deliciile privirii de pe mal. In cadrul
selectiei naturale, par a fi destinati la regresiune, datorita competitivitatii
mai mici. In fapt lucrurile sint mult mai complicate, fiind greu de spus daca
azi se clacheaza din participare sau din retragere.
Sint poate doua forme de
atasament complementare, pentru spatiu si respectiv timp...
Incercind o analiza comparata cu situatia produsa de organizaarea lagarului comunist, putem porni de la constatarea rezultatelor, pentru a cauta cauzele, si a intui pe aceasta baza perspectivele.
In afara variatiilor
firesti, am putut constata o deosebire de ansamblu intre romani si canadieni
(cred semnificativa ) la capitolul in discutie, mai ales la nivelul paturii
intelectuale. In mare este vorba despre aplecarea (tendinta si potentialul)
mult mai puternica spre profunzime a romanilor. Este plin Montrealul cu
specialisti romani imigrati absolut deconcertati de profilul care li se cere
aici pentru a avea succes.
In mare, acesti oameni vin
cu convingerea ca profunzimea e cheia succesului, ca ea va face deosebirea in
selectia valorii, ca se vor putea impune in masura in care vor excela intru ea,
fara a fi infirmata in totalitate. Uneori acest lucru le si reuseste, dar in
mai mica masura decit asteptarile, in primul rind daca fac efortul de a-si
schimba atitudinea, adaptindu-se la noul model. Reusita depinde de o combinatie
de valoare, flexibilitate si noroc.
Este cazul de a semnala in
trecere o prima asimetrie, poate fundamentala : e mult mai usor de a deveni
eficace superficial cind ai fost eficace profund, decit vice-versa.
Ce exprima insa ideea
privind avantajul reflexelor de profunzime, cu care vin aici acesti oameni, de
altfel foarte inradacinata la romani ? Ea este tot rezultatul unui proces
istoric si social specific.
Intervin aici in primul rind
temeliile istorice ale fiintei. Care dau anumite predispozitii. La romani
respectul fata de intelepciune e "boala veche", poate legata de
tendinta spre meditatie, poate legata de o anume pasivitate, poate doar o
traditie spirituala. Pe teritoriul american mai ales, astfel de
"gene" nu au predominat. Oamenii si-au facut un sistem de valori in
sincronism cu viata pe care si-au croit-o aici.
Trecind apoi la educatia
fiecaruia, sau mai general la efectul vietuirii in conditiile
"asigurate" de comunism, gasim elemente care justifica diferentele :
Descurajarea competitiei
deschise, a adus o atenuare a febrilitatii productive, creatoare de nou. Timpul
a incetinit. Schimbarile au avut loc intr-un ritm incomparabil mai lin, lasind
timp rumegarii. Un exemplu expresiv este stabilitatea unor produse ca
"Dacia" sau "TV Snagov", care au lasat inginerii implicati
sa intre pina in cele mai mici detalii...
Cursurile universitare au
putut urmari "realitatea" (saracita binisor), au putut bate in pulsul
anticariatului, deci ... a pofunzimii. Producatorii, cercetatorii, studentii,
autorii, s-au desprins in doua categorii destul de nete : pasionati si
indolenti. Pasionatii, lipsiti de satisfactia materiala, iesiti din bucla si
logica ei, au gasit compensatii in lucru "bine facut" atitudine ce
predispune firesc catre adincime.
Cartile, rare, au intretinut
un gust pentru lectura, care s-a intovarasit de o aura de rafinament, revolta,
refulare si aventura. Lipsa "distractiilor" diversificate au lasat
loc pentru energiile curiozitatii. "Cecitatea" produsa de vidarea
existentei sociale, a dus la hipertrofierea simturilor neincatusate. S-a facut
cult, in cultura, pentru lucru meticulos, clar si convingator de la un capat la
altul. In lipsa oceanului informational, fiecare carte a trebuit sa se
justifice prin ea insasi.
Toate acestea au avut de
confruntat efectele degeneratoare ale organizarii comuniste. S-a produs un fel
de selectie prin calire: unii s-au cufundat in turpitudine, pierzindu-si si
mobilitatea si adincimea. Altii s-au descurcat prin mijloace de cu totul alta
facura, dezvoltindu-si structuri in consecinta. Altii in fine, au suprvietuit
intoxicarii, gasindu-si refugiu INAUNTRU. Insula interioara a fost prea
importanta pentru supravietuitori, pentru a nu dezvolta tendintele de
introspectie si in consecinta de rezolvare a intrebarilor in adincime.
Acestea sint unele din
explicatiile posibile a minusului de capacitate de superficialitate (plusului
de diponibilitate pentru profunzime), pe care il manifesta o anumita parte a
romanilor.
Experienta celor intemnitati
indelungat confirma din plin aceasta transformare.
Ce se intimpla in clipa in
care un astfel de personaj se arunca in viltoarea "vestica" (mai ales
americana). Are loc un soc dureros. Mai intii, pentru ca ii este infirmata
speranta ca in sfirsit, isi va vedea valorile larg impartasite, ca nu va mai fi
"impotriva valului", singur. Asadar este lezat in setea de
impartasire.
Schimbarea sitemului de
valori, pentru a intra in sincronism cu noul context (ritm), pe linga greutatea
metabolica, atenteaza si la esafodajul respectului de sine, platit poate cu
renuntarile la eficacitate facute odinioara din motivatii profunde (demnitate
etc). Apare ideea coroziva ca aceste daruiri au fost fara rost, regretul de a
nu fi fost mai "economic".
Jocul la nivelul sistemului de valori e de altfel extrem de
periculos, riscind taierea radacinilor (axului) fiintei, intr-un moment in care
regenerarea unuia nou nu mai e posibila. Si riscul de a ramine supendat in vid.
Ramine posibilitatea
simularii (dedublarii), adica a actiunii de un fel (activa, arivista, febrila,
superficiala) cuplata la un sistem de valori antagonic. Capacitatea de a trai
cu o astfel de "fractura existentiala" tine de forta, sau umorul, sau
mobilitatea, sau disperarea fiecaruia. In genere efectul are sanse mici de fi
armonios.
In sfirsit, ramine
incapatinarea (sau inertia) pe vechiul sistem de valori, pe vechile reflexe
adincite. Raportat la subiectul in discutie asta inseamna sa continui sa ataci
"in adincime" sa sondezi. Sint sanse mici ca vei gasi un loc in care
acest stil sa te avantajeze, dar daca acest lucru se intimpla totusi, e
probabil cea mai buna iesire, evitind clivajul, dezradacinarea sau
ineficacitatea.
Ce mai poate face impotentul
intru superficialitate ? Poate incerca, folosindu-si tocmai disponibilitatile
analitice sa inteleaga celalalt mod de a fi. Daca nu se poate converti intru
el, poate reusi totusi sa-l accepte, sa-i perceapa parfumul, astfel incit
convietuirea cu cei de acest fel (majoritari) sa-i devina suportabila, ba poate
chiar placuta ...
In definitiv, de undeva, (de
sus, de jos, de departe, de niciunde...) zadarnicia isi rinjeste numitorul
comun...
Ioan Rosca
17 ianuarie 1995