Explicaţie

Teza Liviei Dandara depre istoriografia românească dovedeşte interesul ei acut faţă de problema legitimităţiii istoriei, ca formă sintetică de memorie colectivă.

Pe de o parte, a fost formată în cultul "documentului" şi ca atare o frămînta problema gestiunii defectuoase sau răuvoitoare a arhivelor. Ulterior, cînd a realizat în ce măsură documentele pot fi şi sînt falsificate de cîştigătorii puterii, în scop orwellian, a fost adîncită în perplexitate.

Pe de altă parte, s-a confuntat cu problema relativităţii reperelor de evaluare, care evoluează o dată cu viaţa pe care istoria vrea să o şi judece. Neputînd evita bănuiala că din acest motiv, în loc să reflecte trecutul, istoria îl rescrie continuu, in funcţie de nevoile şi optica prezentului. Ceea ce o înscrie mai curînd în gama propagandei, decît a ştiinţei. S-a simţit ulterior aproape de consideraţiile lui Lucian Boia pe acest subiect, căutînd o formulă care să îmbine rezonabil misiunea patriotică a istoriei cu recursul la "obiectivitate".

Un alt obstacol cu care s-a confruntat a fost complexitatea vieţii reale, ireductibilă la imagini de sinteză- dacă acestea rămîn captive planului orizontal al evenimentelor şi nu găsesc calea ascensiunii pe verticala meta-sensurilor.

Toate acestea minau validitatea epistemologică a demersului istoricului, într-o măsură pe care cred că a subestimat-o , la momentul elaborării tezei. A sesizat scăderile istoriografice constatabile la noi, datorate cămăşii de forţă impusă de PCR. Dar, neavînd acces la lucrări solide de epistemologie, nu a avut cum scruta metodologia găunoasă folosită de istoricii liberi. Cînd i-am semnalat (după 1993) marile probleme discutate în congresele dedicate scrutării validităţii explicaţiei istorice (de Carl Gustav Hempel, Peter Achinstein etc.) a avut o reacţie de derută /respingere/ apărare. Apoi, pe măsură ce a realizat viciozitatea bucătăritului istoric... a intrat în paralizie. Regret acum faptul că am prevenit-o de dificultăţi , în ideea că-şi va rafina procedeele de evaluare şi extracţie a sintezelor. Am încercat să mai repar cîte ceva, publicînd şantierul ei de fişe- pe care l-am considerat şi îl consider mai valid/rezistent- ca oglindă a trecutului- decît orice discurs interpretativ.

Pentru a se putea observa în ce măsură această problematică se putea strecura prin sita ritualului academic, la momentul 1977, public dosarul complet al susţinerii tezei.

Ioan Roşca, 5 aprilie 2025