Explicaţie

După 1966, Livia Dandara, absolvind cu brio facultatea de istorie (a doua, după cea de filologie) a fost angajată redactor la Magazin Istoric şi apoi cercetător la ISISP-CC- PCR. Această postură i-a permis să consulte, peste două decenii, meticulos, arhive ne-accesibile altora (xeroxînd documente, cărţi şi fragmente). Urmărind prestaţia elitei interbelice- care contrasta cu cea comunistă, care o reprimase- s-a ambiţionat să alcătuiască o fresecă completă a interbelicului românesc; aşteptînd o schimbare favorabilă a regimului, ca să o poată publica.

Revoluţia din 1989 a găsit-o înecată într-un ocean de fişe (care urmau să stea la baza trilogiei dedicată interbelicului) şi învăluită într-o mare admiraţie/simpatie pentru cei exterminaţi de comunişti. În loc să se concentreze spre a-şi finaliza fresca, agregînd marea sinteză năzuită, s-a lăsat cuprinsă de febra revoluţiei anticomuniste; începînd să adune materiale despre modul cum au sfîrşit, în închisori, fiecare dintre actorii de pe scena interbelicului. A fost o capcană... pentru că au început să apară numeroase mărturii şi documente, care au covîrşit un om nărăvit la exhaustivitate- sete formată în perioada secetei documentare. A amînat trilogia interbelicului, hotărîndu-se să alcătuiască întîi o antologie a crimelor comunismului, în care să fie documentat meticulos şi modul în care elita interbelică a fost decimată.

Pe lîngă avalanşa de informaţii, noua epocă a adus şi mutaţii ale perspectivelor - privind destinul individual şi colectiv. Deja frămîntată de problemele principiale ale condiţiei umane şi ale istoriografiei (tema tezei ei de doctorat), istoricul Livia Dandara s-a confruntat cu răsturnări ale reperelor valorice şi observaţii epistemologice care, printre altele, denunţau mijloacele inconsistente la care recurge "ştiinţa" istoriei. Toate acestea au pus-o în dificultate, atunci cînd a încercat să extragă ideile cheie, din oceanul de fapte şi opinii reflectat în fişe. M-am străduit să-i semnalez că pretenţia ei de a trage concluzii sintetice coerente va spori presiunea spre a adopta un tezism călăuzitor, deci a fabrica artificial sens. Mi se părea că ansamblul fişelor reflecta mai homomorf/ corect realitatea decît ar fi putut-o face năzuita ei Trilogie Conclusivă.

Dar formaţia clasică a Liviei a făcut-o refractară faţă de ideea "hiper-istoriei"- distribuită într-un fagure de oglinzi, pentru care militam eu. A evitat publicarea materialului documentar pe care l-a strîns cîteva decenii, considerîndu-l preliminar unei adevărate lucrări de Istorie, pe care spera să apuce a finaliza. Iar cînd orbirea pus punct acestui plan grandios, nu a considerat că şantierul ei de lucru ar trebui expus ca atare, ca este o excelentă geografie tematică navigabilă.

A reuşit însă să introducă în calculator ceea ce considera mai important, sub forma unor rezumate din extrase xeroxate, comentate cu note "LD" (Livia Dandara).Nu am nici o reţinere în a publica fagurele extraselor, care constituie o contribuţie semnificativă la explorabilitatea epocii care a pasionat-o. Dar am fost pus în cea mai mare dificultate de notele LD (marcate cu rosu). Nu pentru ca unele mi se par ne-judicioase (am avut viziuni diferite privind instituţiile statului, partidele, regele Mihai, legionarii, parlamentarismul, democraţiile occidentale etc.) dar nu e treaba mea să o fac pe cenzorul perspectivei unui cercetător pasionat) ci pentru că.... nu am cum şti cu care din aceste note Livia Dandara mai era de acord, la momentul morţii (2024). Orbind progresiv, după 2010, ea nu şi-a mai putut revizui/ corecta/ schimba adnotările. Ori, din numeroasele discuţii pe care le-am avut în acea perioadă, ştiu că îşi schimbase optica pe foarte multe puncte, rezultat al exprienţei de viaţă postcomunistă şi a ultimei maturizări . Aşadar, o parte din notiţele ei nu corespund concluziilor ei finale- şi ar fi necăjită să le vadă publicate, mai ales fără această explicaţie. Dar , neputînd (neavînd dreptul) să selectez notiţele care o reprezintă pe LD finală eliminînd pe cele depăşite, mi se pare şi mai inadmisibil să le elimin pe toate- lăsînd fără explicaţii extrasele ei din documente. În definitiv, ea le-a gîndit/simţit aşa cum le-a formulat, la un moment dat, reprezintă crîmpeie din istoria evoluţiei gîndirii sale.

Nu pot priva cititorii de ocazia observării unui şantier de creaţie, în care cineva a încearcat, cu atîta abnegaţie, agregarea imaginii societăţii interbelice româneşti.

Ioan Roşca 25 martie 2025